MESERII UITATE Un singur curelar mai face hamuri pentru cai pe Valea Mureşului Superior, la Suseni · BOOMBOX

MESERII UITATE Un singur curelar mai face hamuri pentru cai pe Valea Mureşului Superior, la Suseni

mu002

Pe fondul scăderii dramatice a numărului de cai din judeţul Mureş, o serie de meserii căutate cândva, precum cea de potcovar sau de curelar sunt pe cale de dispariţie, iar din acest motiv singurul meşteşugar care mai face hamuri pentru caii de povară, pe o distanţă apreciabilă, de la Reghin până la Topliţa, a rămas Csaba Racz din Suseni.

Deşi pentru unii pare o meserie depăşită de timpurile moderne, pentru membrii familiei Racz, copii, părinţi şi bunici, aceasta reprezintă principala sursă de venit, ei fiind mulţumiţi de veniturile pe care le aduce munca lor, fiindcă au comenzi, în special din zona de munte a judeţului, unde caii sunt folosiţi în exploataţiile forestiere greu accesibile utilajelor.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

Deşi am fi tentaţi să credem că un curelar cu experienţă trebuie să fie neapărat în etate, Csaba Racz e în măsură să ne surprindă, mai ales că meşteşugarul are puţin peste 40 de ani şi practică meseria, „furată” de la tatăl său, de circa 20 de ani.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

„Lucrez din 1999, de peste 20 de ani fac. Am început cu piei de bivol, am început mai uşor, cu un căpăţan, apoi uşor, uşor am început să fac şi alte lucruri. Nu e o meserie pe care să o înveţi de pe o zi pe alta, trebuie timp până te obişnuieşti. De la tata am învăţat şi m-am ţinut de ea, fiindcă au mai fost şi alţii prin zona Reghin care s-au lăsat de meserie. Din păcate, nu prea mai sunt animale, nu prea mai sunt târguri şi atunci nu prea mai merge. Fac toată gama de produse de curelărie, curele pentru pantaloni, lese de câine, tot ce se poate face din piele. Cu caii s-a mai rărit, din păcate, toată lumea a trecut la tractoare. Totuşi cele mai căutate sunt hamurile de cai, reparaţiile în special. Se mai strică, le mai coasem, le punem la loc. Aici în zonă, din Reghin până în Topliţa numai eu mai fac. Mulţi ştiu că aici mă găsesc şi cei care au treabă la Reghin vin, lasă hamurile şi eu în 2-3 ore, până se întorc, le repar. Apoi omul merge bucuros acasă că a rezolvat şi problema de la oraş, şi cu hamul. Numai cu piele dură lucrăm, doar de bivol şi de vacă, fiindcă e nevoie ca hamurile să fie rezistente. Noi nu facem rabat de la calitate. Mulţi merg în piaţă, cumpără ceva mai ieftin şi se păcălesc, îşi dau seama că nu e piele când li se rup hamurile. La noi aşa ceva nu există, iar oamenii ştiu. Din păcate, nu mai sunt meseriaşi, au fost aici mulţi meseriaşi, dar dacă nu mai sunt animale, atunci nu ai pentru cine să mai faci”, a declarat Csaba Racz.

Omul spune că această meserie şi nici altele conexe specifice zootehniei nu mai sunt susţinute de către autorităţi, fiindcă pieţele de animale sunt închise acum, de mai multe luni, în condiţiile în care tocmai târgurile erau locurile de întâlnire ale micilor fermieri, de unde meseriaşii aflau despre nevoile lor.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

„În târgurile de animale se mai întâlneau oamenii, mai povesteau, acum nu mai au unde şi nici noi nu aflăm despre nevoile lor, nici ei nu ştiu că mai existăm”, a precizat meşteşugarul.

Dincolo de indignarea legată de închiderea târgurilor de animale din judeţ, Csaba Racz povesteşte cum a ajuns să practice o meserie care nu l-a pasionat deloc în adolescenţă şi în prima parte a vieţii de adult.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

„Încă şi acum fac ucenicie, am ce să învăţ. Când m-am apucat în 1999-2000 am zis că nu o să fac eu prea mult meseria asta. Am zis că vin şofer la tata, să merg cu marfa în târgurile de meşteşugari, dar nu era piaţă în fiecare zi. Nefiind piaţă, nu aveam ce să fac şi l-am rugat să îmi arate şi mie şi, încet, încet, am învăţat. Prima dată am luat ce e mai uşor, de cusut cu laţe, apoi după vreo doi ani am început să fac câte ceva. După ce am văzut că îmi place, atunci m-am apucat şi am preluat afacerea. Acum din asta trăim. Lucrăm aici toată ziua, avem ce face, eu, tata şi soţia. Toată familia e băgată în priză aici (…) Aici avem un piept de ham, apoi hamuri complete, care se pot regla în funcţie de cât de mare e calul, curele pentru câini, bice – mulţi le ţin doar de ornament la căruţă, fiindcă au coadă frumoasă şi sunt împletite estetic – curele pentru clopote la oi, brăcinare pentru portul popular, curele de pantaloni etc. Brâurile sunt din piele fină, de vacă, un brâu adevărat e undeva la 120 de lei, fiindcă e foarte mult de lucru. Mai facem căpestre pentru cai, pe care le coase soţia. Noi lucrăm pentru cai de forţă, caii care lucrează la pădure, nu pentru cei de agrement. Un ham ţine şi 30-40 de ani, trebuie doar să fie îngrijit corect. Aici avem telecomanda, adică hăţurile, în medie un ham complet cu hăţ şi căpăţan costă 1.500 de lei, dar depinde de cât de mare e calul şi cât material intră. Cam în două zile se face cu totul, cu croit şi cusut”, a spus curelarul.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

Pielea din care sunt făcute harnaşamentele este cumpărată din fabrici speciale, la Suseni fiind croită şi cusută.

Tatăl lui Csaba, Andras Racz, în vârstă de 63 de ani, ne-a spus că a lucrat singur circa 35 de ani şi că fiul său, care acum este extrem de dedicat meseriei, la început nici nu a vrut să intre în atelier.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

„Băiatul meu lucra la geamuri, la Reghin. Nici nu l-a interesat ce fac eu pe aici, venea, se uita şi pleca. La un moment dat i-am zis că ori vine să mai ajute, ori aduc pe altul. I-am dat două săptămâni să se gândească, nu puteam să fiu şi la piaţă, şi după material, şi în atelier. A venit într-o zi acasă şi a zis că nu mai merge la lucru. Aşa de repede a învăţat meseria asta… asta nu se învaţă, se fură! Într-o lună a cusut mai bine ca mine. A învăţat să croiască, acum mai vin să mă mai uit ce face. Trăim din meseria asta ca oamenii normali, avem tot ce ne trebuie. Toată lumea lucră aici, e meserie faină. Dar trebuie să fii corect. Dacă nu eşti corect, oamenii te văd. Nu poţi să îi zici la om 'hai după ham', apoi să îi zici că ai uitat şi să îl chemi altădată. Merge la altul şi ţi se duce vestea că nu eşti serios. Dacă nu eşti corect, nu ai nici de lucru”, a spus Andras Racz.

Racz senior adaugă că iubeşte această meserie şi că este extrem de încântat atunci când oamenii vin şi îi laudă munca şi că a primit laude chiar şi după mai multe decenii.

„Îmi place să fac. A venit unul într-o zi cu un ham pe care l-am făcut acum 35 de ani. Mi-a spus că i s-a rupt, dar că a fost foarte mulţumit de el şi mi-a zis 'tu ai făcut hamul ăsta'. Atunci calitatea pielii era mai bună, parcă acum e mai moale. Deocamdată, suntem singuri în zonă care facem hamuri, în fiecare zi avem ce face, nu stăm deloc. Aşa cum nu am stat de 40 de ani încoace”, a arătat Andras Racz.

 

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES

Nora acestuia, Julia Racz, şi-a găsit şi ea locul în această afacere, fiind cea care coase pielea la o maşină veche de 100 de ani, intrată în posesia familiei Racz de circa 8 ani. Maşina de cusut însă este extrem de utilă în această meserie, neexistând o variantă mai bună între maşinăriile moderne.

„E foarte plăcut că lucrăm pentru noi şi soţul e implicat în ceea ce face. Lucrez de 8 ani aici, înainte am lucrat la fabrica de papuci din Reghin, am cusut papuci. Cu asta e un pic mai greu, dar mă descurc”, spune Julia Racz. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)… Read More