Disney amână lansarea unor filme majore; marile lanţuri cinematografice din SUA amână redeschiderea · BOOMBOX

Disney amână lansarea unor filme majore; marile lanţuri cinematografice din SUA amână redeschiderea

13243531 Gy6F5U

Studiourile Disney au anunţat amânarea lansării unor producţii cinematografice majore, invocând închiderea cinematografelor şi întârzierile de producţie rezultate în urma declarării pandemiei de coronavirus, transmite vineri DPA.

Compania a anunţat joi că filmul „Mulan” nu va fi lansat în SUA la 21 august, conform planurilor, şi nu a precizat o nouă dată de lansare. Viitoarele producţii din seria „Star Wars” şi continuarea filmului „Avatar” au fost amânate cu un an.

Şi alte producţii ce urmau să fie lansate în această vară sunt amânate. Noul film cu mutanţi din franciza „X-Men”, precum şi un film despre iluzionistul David Copperfield au fost împinse pentru sfârşitul lui august, dar nu este însă sigur că nu vor fi amânate din nou.

„În ultimele câteva luni a devenit clar că nimic nu mai este sigur atunci când este vorba despre lansări de filme în contextul crizei de sănătate actuale”, a comentat un purtător de cuvânt al companiei.

De cealaltă parte, lanţul de cinematografe AMC a anunţat joi că nu se va redeschide pe teritoriul SUA în cursul săptămânii viitoare, aşa cum a fost anunţat iniţial, urmând să reia proiecţiile de film la o dată nespecificată din a doua jumătate a lunii august.

Producţia de noi filme este îngreunată de pandemie şi de recomandările de distanţare fizică, mai notează DPA. AGERPRES/(AS – autor: Codruţ Bălu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)