AlegeriLocale2020/Cioloş: USR PLUS nu vine doar cu candidaţi cu un discurs şi cu acuze, ci cu oameni profesionişti, oneşti · BOOMBOX

AlegeriLocale2020/Cioloş: USR PLUS nu vine doar cu candidaţi cu un discurs şi cu acuze, ci cu oameni profesionişti, oneşti

13876285 UbeS46

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat sâmbătă, la Oradea, că Alianţa USR PLUS nu a intrat în competiţia alegerilor locale cu candidaţi ce au doar un discurs şi cu acuze, ci cu oameni oneşti, profesionişti, cu competenţe complementare şi cu planuri bine puse la punct pentru comunităţi, pentru judeţul Bihor.

„Dincolo de a avea un rezultat cât mai bun, care va influenţa opinia oamenilor şi pentru alegerile parlamentare care vin aproape imediat după, fiind pentru prima dată împreună, USR şi PLUS, la nivel naţional obiectivul nostru e să avem, evident, cât mai mulţi primari, ca să arătăm ce putem face atunci când avem responsabilitatea directă de administrare locală – şi acesta e un lucru important – şi să avem cât mai mulţi consilieri locali, chiar dacă nu vom avea majoritate, chiar şi acolo unde nu vom participa la construirea unor majorităţi. Noi ne propunem – cu consilierii Alianţei USR PLUS – ca un obiectiv general pe toată ţara: transparenţă, evaluarea eficienţei cheltuirii banului public şi o administraţie publică eficientă. Dacă facem breşa asta în administraţia publică, betonată de mai bine de 20 de ani, putem începe să vorbim de un aer respirabil şi de oameni noi, cu idei noi”, a declarat, în conferinţă de presă, Dacian Cioloş.

La Oradea există „impresia unor lucruri extraordinare pentru că se compară cu alte oraşe din România în care, în ultimii 20-30 de ani, nu s-a făcut aproape nimic”, a afirmat Cioloş.

„Într-adevăr, la Oradea, lucrurile s-au mişcat în ultima vreme. Automulţumirea este însă un păcat pe care îl plătim scump. Ca atitudine, automulţumirea aduce stagnare, trece timpul pe lângă noi şi nu vedem câte lucruri am fi putut să facem care să nu ţină de minimum necesar. Acestea ar trebui să fie reperele orădenilor: cum să evolueze şi cum să meargă mai departe. Acesta e obiectivul echipei pe care noi o propunem. (…) Chiar şi acolo unde pare că e mai bine, colegii mei au venit cu îmbunătăţiri pentru a creşte calitatea vieţii fiecărui cetăţean. Oradea, ca să fie în continuare un exemplu, nu trebuie să se uite în urmă, ci doar spre înainte. (…) Aici, la Oradea, şi în judeţul Bihor, am toată încrederea că Ioana Mihăilă şi Simona Bişboacă vor oferi surprize plăcute pentru cei care gândesc cu mintea lor. Orădenii să aibă încredere în nou şi să ştie că Oradea poate să facă mai mult decât ceea ce s-a făcut până acum”, a spus Cioloş.

El a subliniat că este nevoie de digitalizare, de transparentizare completă a administraţiei publice şi de consultare cu cetăţenii din toate cartierele şi categoriile sociale, de sănătate publică în sens larg (inclusiv spaţii verzi, aer respirabil, deşeuri bine gestionate,alimentaţie cu produse locale), de o „administraţie mai empatică.”

Acesta a susţinut sâmbătă, la Oradea, conferinţa de presă în Parcul 1 Decembrie, alături candidatul USR PLUS la Primăria Municipiului Oradea, medicul Ioana Mihăilă şi propunerea pentru Consiliul Judeţean Bihor, inventatoarea Simona Bişboacă, precum şi de deputatul USR Bihor, Silviu Dehelean. În cursul zilei, Dacian Cioloş a vizitat şi municipiul Beiuş, pentru a-l susţine pe candidatul alianţei la Primărie, Sorin Briscan, dar şi pentru o întâlnire cu producătorii locali.

Candidatul USR PLUS pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor, Simona Bişboacă, se axează pe şase mari teme: administraţie transparentă şi eficientă, susţinerea producătorilor locali, servicii de sănătate accesibile tuturor cetăţenilor şi investiţii în şcoli, infrastructură dezvoltată, turism responsabil, precum şi promovarea diversităţii culturale şi etnice.

Priorităţile candidatului USR PLUS la Primăria Municipiului Oradea, dr. Ioana Mihăilă – prevenţie în sănătate, educaţie pentru toţi copiii, gestiunea eficientă a deşeurilor, trafic fluidizat pentru pietoni şi biciclişti, politici pentru tineret gândite de ei, management cultural profesionist, predictibilitate în antreprenoriat – vor fi implementare într-un mod de guvernare participativ, ţinând cont de opinia experţilor, crescând eficienţa şi reducând riscul de corupţie prin profesionalism şi transparenţă. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Preda)… Read More